18.05.2019
Moldova, Pride

Organizații din Parteneriatul Estic al UE și-au împărtășit experiența privind lucrul cu adolescenții LGBT

Problemele adolescenților LGBT și specificul lucrului cu aceștia a fost discutat la Chișinău, în cadrul unei conferințe internaționale organizate de Centrul de Informații GENDERDOC-M. Reprezentanți ai organizațiilor LGBT din cinci țări ale Parteneriatului Estic al Uniunii Europene și Rusia și-au împărtășit experiența pozitivă, provocările prin care au trecut, lecțiile învățate, precum și impedimentele legislative cu care se confruntă în inițiativele de sprijin oferit adolescenților.

Printre necesitățile cu care se adresează adolescenții la organizațiile LGBT au fost menționate: violența domestică, care are loc inclusiv din motive homofobe sau transfobe, hărțuirea de către colegii de clasă sau profesori, atacurile fizice, tentativele de suicid, dependența de droguri, refuzul de a-și accepta propria identitate de gen sau orientare sexuală. În fiecare dintre țările reprezentate la conferință, adolescenții solicită ajutor de la organizațiile neguvernamentale, fiind respinși de familii sau semeni, însă nu în fiecare țară organizațiile pot oferi cu ușurință sprijin acestor tineri.

Anna, o reprezentantă a rețelei LGBT din Rusia, care a solicitat să i se protejeze anonimatul, a spus că organizația sa nu lucrează deschis cu adolescenții pentru că acest tip de activitate, în țara ei, ar putea fi calificat drept propaganda homosexualității printre minori și pedepsită penal. De asemenea, există responsabili regionali pentru apărarea drepturilor minorilor, dar, din păcate, aceștia nu își îndeplinesc obligațiile se serviciu. Un singur avocat al Poporului, din Sank Petersburg, include în raportul său anual lezarea drepturilor în baza orientării sexuale și identității de gen, ceilalți se fac că nu observă problemele persoanelor LGBT.  

Anna a dăugat că majoritatea dintre cele peste 30 de organizații LGBT din Rusia pot oferi servicii personelor care au sub 18 ani. Organizațiilor le este greu să lucreze  în condițiile în care orice discurs public poate fi calificat drept propagandă: „Dacă presa ne solicită interviuri sau face reportaje despre activitățile organizației, dacă organizăm evenimente publice,  aceste acțiuni vor fi calificate drept propagandă. Suntem conștienți de nevoile adolescenților LGBT, dar reprezentanții organizațiilor LGBT aleg să lucreze cu persoanele de peste 18 ani, pentru a nu-și supune riscului întreaga activitate”, a explicat Anna.

Există totuși organizații care acordă servicii și tinerilor. Este vorba despre ONG-uri care oferă servicii psihologice calificate sau servicii juridice, de care pot beneficia inclusiv adolescenții LGBT.  Și adolescenților le este frică să apeleze la organizațiile LGBT. Unii, din motiv să nu creeze probleme organizațiilor, alții de frică să nu se afle despre identitatea sau orientarea lor homosexuală: „Experiența noastră de lucru cu adolescenții LGBT este exclusiv prin intermediul altor organizații, precum sunt centrele pentru prevenirea și profilaxia HIV/SIDA. De asemenea, avem experiență de lucru cu psihologii școlari. Pentru că nu-i putem contacta direct, cel mai des mergem la evenimente organizate pentru pedagogi și profesori școlari, unde facem cunoștință cu pedagogii în grupuri restrânse. La aceste conferințe am aflat că psihologii nu lucrează cu adolescenții homosexuali, pentru că le este frică să nu le dăuneze din lipsă de cunoștințe în acest domeniu. Din acest motiv, le lăsăm contactele și îi rugăm să ne transmită nouă aceste cazuri. Astfel, tinerii ajung uneori la noi.”, a explicat Anna

Oxana Gumennaia, psihologă a organizației GENDERDOC-M a spus că serviciul de sprijin pentru adolescenți a apărut în Republica Moldova ca rezultat al solicitărilor numeroase în acest sens: „Adolescenții vin cu anumite probleme și ne roagă să-i ajutăm să le soluționeze. Una dintre problemele cu care se adresează cel mai des este acceptarea orientării sexuale sau a identității de gen, pentru că nu există o atitudine adecvată a familiei, a societății în acest sens. Atunci când cresc într-o societate în care nu prea văd oameni de același sex care formează familii sau relații de durată, tinerilor LGBT le apare involuntar întrebarea despre normalitatea lor. Vin să ne întrebe dacă totul este în regulă cu ei. Dacă sunt sănătoși. O întrebare pe cât de banală pentru maturi, pe atât de dureroasă pentru adolescenți.”, a explicat Oxana Gummenaia.

Psihologa a mai spus că tinerii homosexuali se confruntă cu reacții absolut inadecvate ale maturilor: „Au fost numeroase cazuri în care, de exemplu, fratele i-a rupt surorii degetele, când a aflat despre orientarea ei homosexuală, sau când părinții le iau adolescenților telefoanele, banii, nu le oferă nici măcar un minim de libertate. Acești adolescenți sunt umiliți. De asta uneori vin să vorbească cu psihologul școlar despre această situație. Caută un matur care nu îi va înjosi, nu îi va respinge. Au nevoie de un matur care să le ofere un gen de permisiune la normalitatea lor.”, a adăugat Oxana Gummenaia.

Angelica Frolov, coordonatoare a programului Advocacy din Cadrul GDM a spus că peste 70 de pedagogi sociali și psihologi școlari au învățat să prevină bullingul, datorită unui training organizat de GENDERDOC-M. Printre beneficiarii programului au fost inclusiv 30 de persoane din regiunea transnistreană. „Oamenii au fost foarte deschiși și dornici de informare. Persoanele care lucrează nemijlocit cu copiii și adolescenții nu știu cum să-i ajute atunci când se pomenesc întrr-o situație complicată. Trainingul din regiunea transnistreană a fost după un caz de suicid al unui tânăr. E păcat că oamenii devin deschiși abia după ce au loc situații ireversibile, dar vrem să credem că vom reuși împreună să evităm alte situiații de acest gen.”, a mai spus Frolov.

Parascovia Topală de la Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copil (CNPAC) Moldova a spus că experții organizației pe care o reprezintă au avut și ei nevoie de traininguri organizate de GENDERDOC-M, pentru că nu aveau experiență de lucru cu adolescenții LGBT. Ea a adăugat că la moment CNPAC a elaborat un program on-line – „12plus.md” orientat pe prevenirea violenței sexuale și exploatării comerciale a copiilor. Tinerii pot adresa întrebări confidențiale și beneficia de consultații gratuite de la experții organizației. Discuțiile cu un matur competent îi ajută să evite relațiile periculoase cu parsoane care profită de naivitatea lor. „Este specific pentru adolescenții homosexuali faptul că nu sunt înțeleși de familie, din acest motiv ei caută intimitate în relație cu alți maturi. În comparație cu adolescenții heterosexuali, care caută interes material în aceste relații dubioase, pentru cei homosexuali, relația în sine este suficientă. Ei nici măcar nu au nevoie de cadouri, ei au nevoie de un matur care îi acceptă.”, a explicat Parascovia Topală.

Galina Leșco, de la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”, a vorbit despre serviciile de care pot beneficia adolescenții, inclusiv cei din comunitatea LGBT: „Am construit un loc în care orice adolescent poate să se adreseze cu cele mai sensibile probleme. Rețeaua de clinici prietenoase tinerilor are acum 41 de centre în toată țara.  Serviciile sunt gratuite pentru toți. Personalul este foarte bine instruit, pentru ca să putem face față comunicării cu toți adolescenții, indiferent de specificul acestora. Acordăm aproximativ 30 de minute fiecărei consultații individuale.”, a spus Galina Leșco.

„Neovita” cooperează de peste 15 ani cu Centrul de Informații GENDERDOC-M și sunt multe planuri de viitor pentru sprijinul tinerilor în dificultate: „Un subiect la care urmează să colaborăm este terapia hormonală pentru persoanele transgender. Din păcate, nu există un protocol național în acest sens. Sunt norme internaționale, dar este deosebit de important să cunoaștem ce putem face la nivel national.”, a opinat Galina Leșco.

Uliana Movchan, directoare de programe la organizația pentru apărarea drepturilor LGBT „Insight” din Ucraina, a fost cea care a decis să deschidă un departament care s-ar ocupa cu problemele adolescenților LGBT, pentru că, fiind ea însăși tânără LGBT, nu a avut unde să se adreseze după sprijin, înainte să împlinească 19 ani.

Uliana a confirmat că și tinerii din Ucraina se confruntă cu probleme de respingere de către membrii familiei, atitudine negativă la școală, universitate, colectivele de la serviciu. La fel de actuală este și problema agresiunii fizice împotriva tinerilor LGBT: „Tinerii LGBT din Ucraina au un aspect fizic care iese în evidență, poartă culori aprinse în haine și păr. Astea sunt elemente care atrag agresorii din organizațiile ultranaționaliste. Este adevărat că de multe ori sunt agresați și tineri heterosexuali din cauza aspectului fizic mai puțin ordinar.”, a explicat Uliana.

„Tinerii au nevoie de spațiu sigur pentru comunicare. Nu trebuie să le citim lecții ca la școală. Ei au nevoie de un mediu securizat în care să poată discuta între ei, să-și împărtășească problemele. Pentru ei este foarte important sprijinul semenilor și a unui grup în care se pot simți bine, în siguranță. De asemena, au nevoie de sprijin psihologic și juridic. Sunt cazuri în care adolescenții sunt bătuți până la sânge de părinți. Dar nu putem face prea multe în aceste cazuri, pentru că, fiind minori, acești tineri sunt dependenți financiar de părinții lor și atunci, pentru majoritatea, unica soluție este să-și aștepte vârsta majoratului și să plece de acasă. Iar noi încercăm să îi ajutăm să treacă mai ușor peste această perioadă.”, a spus Uliana

Potrivit Liei Sokolova de la „Gay Alliance Ukraine”, cele mai multe adresări din partea adolescenților sunt legate de bulling la școală. Tinerii din comunitatea LGBT sunt hărțuiți de colegi și de profesori. Acum, în Ucraina, devine tot mai populară mișcarea naționalisă care implică activ tinerii. Mișcarea educă valorile familiei, dar nu și toleranța. Respectiv, intoleranța provoacă conflicte între tineri. Noi încercăm să-i ajutăm în aceste situații complicate. De asemenea, îi ajutăm atunci când părinții îi alungă de acasă. Noi le găsim cămin, căutăm ajutor la alte organizații, sau vorbim cu părinții să-și revadă atitudinea.”, a spăus Socolova.

Teona Todradze și Lana Miruașvili au spus că printre problemele cu care se ciocnesc adesea adolescenții LGBT din Georgia sunt, inclusive, aderența la subculturi criminale, dependența de substanțe narcotice, lipsa locului de trai din cauza respingerii de către familie, tentativele de suicid și studiile școlare incomplete: „Din cauza bulling-ului, adolescenții renunță adesea la școală, iar lipsa studiilor îi condamnă la un viitor trist.”, a explicat Lana Miruașvili.

Conferința “Adolescenții invizibili” a fost organizată în cadrul Coaliției Est-Europene pentru egalitatea LGBT.

Doina IPATII

Foto de Olga T., Nicolae Ionel și Doina-Romanța Dochițan

Previous Următorul