20.02.2020
Moldova, Сomunitate

Boris Balanețchi: GENDERDOC-M a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea

Trei apărători ai drepturilor omului vor fi premiați în acest an pentru muncă și curaj în activitatea de promovare a drepturilor LGBT în Republica Moldova. Premiul „Inimi implicate” a fost creat de fondatorul “Genderdoc-M”, Alexei Marcicov, ca gest de recunoștință pentru oamenii care au riscat cu propria securitate, sprijinind public o idee respinsă, la acel moment, atât de societate, cât și de oamenii legii.

Evenimentul de decernare a premiului este la cea de a treia ediție. Prima ceremonie a avut loc în anul 2018. În 2020, pe data de 7 martie, premiul va fi înmânat apărătorilor drepturilor omului: Dennis Van Der Veur de la „СОС-Netherlands”, Florin Buhuceanu, președintele organizației „ACCEPT” din România, și Boris Balanețchi, ex director executiv al Centrului de informații GENDERDOC-M. Boris Balanețchi muncește de mai mulți ani la asociația „ILGA-Europe”. Într-un interviu recent, Alexei Marcicov a spus despre Boris Balanețchi  că i-ar fi oferit cu drag un premiu național pentru munca depusă.

L-am contactat pe Boris să-l întrebăm ce amintiri îi trezește acest premiu și care sunt momentele care-l fac să privească cu mândrie în trecut. Boris a coordonat cel mai ambițios proiect pe care l-a avut Centrul GDM vreodată- este vorba despre proiectul PRECIS. Parte a acestui proiect au fost șapte țări din spațiul post-sovietic: Moldova, Ucraina, Kârgâzstan, Kazahstan, Azerbaidjan, Armenia și Georgia. Partenerii proiectului fiind COC-Netherlands, GENDERDOC-M și ILGA-Europe.

În cadrul proiectului respectiv, sute de oameni din spațiul post-sovietic au trecut prin școala curajului civic. Aici au învățat cum să pună baza unei organizații obștești, cum să-și apere drepturile și libertățile, să facă lobby pentru interesele comunității LGBT, la nivel național și internațional.

Boris: Am aflat despre acest premiu, anul trecut, atunci când i s-a oferit actualei directoare executive, Anastasia Danilova. Atunci Alexei Marcicov m-a rugat să înregistrez un mesaj pentru Nastea. Acest tip de premii nu sunt o noutate pentru mine, există o tradiție frumoasă, introdusă de Alexei Petrovici (n.r. Marcicov) de a mulțumi persoanele care se implică în dezvoltarea comunității. Știu bine că acest premiu este foarte important pentru fondatorul organizației. Dar faptul că, în acest an, mi se va oferi mie - m-a surprins foarte plăcut. M-a emoționat.

Alexei Marcicov povestea în interviu că erai student la medicină, atunci când ai venit să lucrezi la GDM. Cum și în ce moment s-a produs această întorsătură de situație în care un viitor medic decide să lase în urmă o muncă colosală, pe care știm că o face un student de la medicină,  și să se facă apărător al drepturilor omului?

Eram în perioada de trecere la rezidențiat. Specialitatea pe care o alesesem era una nouă, care tocmai fusese introdusă la universitate. Nu erau gata curriculumurile. Administrația universității nu avea o idee clară despre cum trebuie să organizeze studiile pentru această specialitate, așa că studenții care aplicase la specialitatea respectivă au fost transferați automat la chirurgie. Această noutate nu m-a entuziasmat prea mult. Niciodată nu mi-am dorit să fiu chirurg. În aceeași perioadă descoperisem Centrul de Informații GENDERDOC-M.  Mergeam la evenimentele organizației, eram foarte interesant de toate activitățile. În scurt timp au început a mi se încredința primele proiecte- cum ar fi traducerea unei broșuri despre sexul protejat, sau organizarea unor evenimente. Și astfel, încet dar sigur, activitatea mea s-a schimbat radical, chiar dacă atunci când am venit pentru prima dată la GDM, nu aveam idee ce este un ONG și nu planificam să activez în acest domeniu.

  O motivație în plus a fost faptul că, la GDM mă aflam într-un mediu în care mă simțeam confortabil. Nu trebuia să ascund nimic, nu eram nevoit să mă prefac, să-mi ascund sentimentele ori orientarea sexuală. La universitate nu era la fel de simplu. În primele luni de rezidențiat am înțeles că îmi va fi greu. Eram într-un colectiv nou, în care se făceau glumițe, încercau să mă ia peste picior, mă simțeam aiurea. Și asta a jucat un rol mare în decizia de a pleca din medicină.

Când ai înțeles că nu mai e cale de întoarcere, când te-a cucerit definitiv domeniul apărării drepturilor omului?

Nu a fost vreun moment de cotitură în care să iau o decizie radicală. Totul s-a întâmplat absolut firesc, fără dramă, mai ales că primele activități de la GENDERDOC-M îmi solicitau abilitățile profesionale. Mi s-a încredințat programul sănătatea LGBT, unde coordonam proiecte legate de profilaxia HIV și alte maladii comunicabile. Organizam evenimente tematice atât pentru comunitate, cât și pentru medici, psihologi. Erau evenimente interesante pentru mine, inclusiv din punct de vedere profesional. Apoi, lucrând în organizație, bineînțeles că am învățat și despre celelalte domenii de activitate ale GDM, cum ar fi lupta cu discriminarea, despre care nu știam mare lucru până a ajunge în organizație.  Tot atunci, am fost inclus activ în organizarea PRIDE-urilor din 2001, 2002. Pentru că vorbeam fluent limba engleză am fost inclus în activitățile care țineau de comunicarea cu partenerii străini. Limbile străine au fost dintotdeauna o pasiune a mea. Așa că era un domeniu în care reușeam să-mi valorific și alte talente pe care nu le valorificasem până atunci.

Apropo de primele PRIDE-uri. Cum erau organizate și câtă siguranță era în perioada lor?

Primele PRIDE-uri erau periculoase dar și cu mult drive. Îmi aduc bine aminte primul meu PRIDE, când abia venisem în organizație. Ne-au rugat pe mine și un alt voluntar să încleiem afișe despre PRIDE prin Chișinău. Cred că scria pe ele ceva de genul Primul gay PRIDE din Moldova- Curcubeul peste Nistru. Ne-am pornit noaptea în această misiune importantă, pentru că era periculos să fii observat distribuind asemenea informație. Dacă ne întâlneam cumva cu persoane homofobe, o pățeam. Țin minte că ne-a observat totuși cineva și a strigat: Uitați-vă băieți, aici sunt niște pederaști! Apoi au râs în hohote și și-au văzut de drum. Noi însă am tras o sperietură zdravănă. Totuși, pentru mine, a fost o misiune responsabilă pe care am îndeplinit-o cu succes. Îmi aduc aminte că aceste afișe au stârnit multe discuții contradictorii a doua zi. Activitățile astea ofereau energie, putere și speranța că investim într-un viitor luminos pentru comunitate.

Alexei Marcicov povestește cu multă admirație despre activitatea ta la GDM. Cum ai reușit să îți asumi responsabilitatea pentru un proiect atât de mare, la început de cale?

Aveam deja destulă experiență de lucru în ONG, dar nu prea aveam experiență de coordonare a organizației. Asumarea funcției de director executiv a fost foarte emoționantă, chiar strașnică aș spune. În prima zi, când m-am așezat în fotoliul directorului, nu știam ce să fac. Am fost foarte debusolat. E ca și atunci când stai în mijlocul unei păduri întunecoase și nu știi pe ce cărare s-o apuci. În plus, știam că în câteva luni se va începe acest proiect imens. Dar eram convins de faptul că nu voi lăsa lucrurile baltă, mă voi implica cu trup și suflet. Mai mult, alături de mine a fost întotdeauna Alexei Marcikov, iar la distanță mă ajuta ex-directorul organizației Maxim Anmeghichean. A fost un lucru titanic de stabilire a relațiilor între partenerii din diferite țări, a fost o investiție enormă de timp  și resurse emoționale.

 M-a ajutat faptul că sunt o persoană căreia îi place să rezolve probleme, să adune puzzle-uri. Așa că a fost o situație care mi-a provocat un interes enorm. Eram tentat să pun proiectul pe șinele potrivite, să văd cum voi reuși să dezvolt acest proiect. GENDERDOC-M era o veriga care lega toți partenerii proiectului, eram în centrul evenimentelor și asta a fost foarte interesant. Experiența de lucru la nivel internațional a fost foarte instructivă.

Care au fost cele mai mari provocări în cadrul acelui proiect?

Cea mai complicată a fost comunicare cu partenerii. Cred că erau vreo 15 în total și fiecare venea dintr-un mediu geografic și cultural diferit. Fiecare avea o experiență de muncă diferită în domeniu. A fost extrem de greu să menținem un compromis de opinii în muncă, Ssă modelăm fiecare parte astfel încât să se potrivească cât mai bine în mozaicul comun. A fost complicat, dar în același timp, munca la acest proiect mă încărca cu energie și încredere în forțele proprii. Această muncă enormă ne-a format ca echipă, ne-a făcut mai uniți.

Au fost de toate -  și e-mail-uri disperate, și amenințări cu plecarea din proiect.  Însă, cred că ne-am descurcat foarte bine cu toate aceste momente. A fost unul dintre cele mai de succes proiecte. Nu cunosc alte proiecte de asemenea dimensiuni. Poate financiar mai sunt proiecte atât de mari, dar în ceea ce ține acoperirea geografică nu am auzit despre proiecte similare.

Ai lăsat în spate lucruri la care te poți uita cu mândrie. Care sunt cele cu care te mândrești cel mai mult?

PRIDE-urile. Din păcate nu am reușit să ajung nici la unul dintre ultimile PRIDE-uri, dar le urmăresc mereu cu sufletul la gură. Întotdeauna mă impresionează și îmi trezesc sentimente de mândrie. Altceva care îmi trezește mândrie este relația organizației cu comunitatea LGBT. Se vede clar că această relație se menține în timp. Că GDM muncește în continuare eficient pentru interesul comunității LGBT. Interesele comunității rămân a fi obiectivul principal al organizației. Tot ce am început atunci, a rămas valabil și se dezvoltă frumos. Pentru mine este foarte important și mă mândresc cu asta.

Povestește-mi un pic despre ce faci acum. Ce s-a întîmplat după plecarea de la GDM?

Acum lucrez la Asociația  ILGA-Europe, locuiesc în Bruxelles de 7 ani și sunt căsătorit. Continui să învăț limbile străine, am adus la perfecțiune și germana mea, după ce am învățat și am locuit câțiva ani în Germania. Apoi am obținut un loc de muncă în Bruxelles și am reușit să distrug stereotipurile despre Est-europeni. Cel puțin în comunitatea în care locuiam  în Germania se vorbea despre faptul  că persoanele din Europa de Est vin să se căsătorească cu localnicii pentru a rămâne să locuiască în Germania. Noi ne-am căsătoria în Germania, după care mi-am luat neamțul la Bruxelles (râde).

Acum când ai obținut viața și libertățile pentru care ai luptat atâția ani acasă, la Chișinău. mai sunt lucruri de acasă de care ți se face dor sau de care îți aduci aminte cu plăcere?

Cel mai mult îmi este dor de atmosfera de înțelegere și armonia din echipa de la GENDERDOC-M. Îmi aduc aminte cu plăcere de timpurile în care reușeam să lucrăm foarte eficient în echipă și ,după muncă, petreceam timpul tot împreună, pentru că oamenii cu care lucram cot la cot în organizație erau și cei mai apropiați prieteni. Este un gen de confort pe care nu îl poți întâlni oriunde. Îmi este foarte dor de acele timpuri și îmi aduc aminte despre acea etapă ca despre cea mai frumoasă perioadă din viața mea.

Atmosfera de familie la servici are un rol important în atitudinea față de muncă. Chiar și în perioadele cu probleme poți rămâne calm, pentru că nu ești singur. Știi că echipa te va ajuta să faci față oricărei provocări și asta îți dă siguranța că vei reuși tot ce ți-ai propus.

Previous Următorul