13.10.2020
Moldova, Сomunitate

Curcubeu la Președinție

Activiștii GENDERDOC-M (GDM) au desenat un steag curcubeu în fața Președinției. Motivul flash-mobului au fost declarațiile homofobe ale consilierului municipal din partea PSRM, Dinari Cojocaru, care s-a arătat deranjat de un curcubeu desenat la intrarea în unul dintre parcurile din capitală.

Consilierul a postat pe pagina sa de Facebook un video în care amenința că va depune o reclamație la departamentele competente, precum și o cerere de a șterge steagul pictat, după ce un grup de părinți l-ar fi sesizat, deoarece copiii lor au văzut steagul „reprezentanților LGBT”, în timp ce se plimbau în parcul „Valea Morilor”.

Centrul de Informații GENDERDOC-M a venit imediat cu o reacție, prin care a subliniat caracterul manipulator al declarației consilierului socialist: „Curcubeul este un fenomen bine cunoscut de toți copiii și declarația, precum că copiii au văzut în el o reprezentare a comunității LGBT+, seamănă a fi una falsă și manipulatorie”, se arată în reacția Centrului GDM.

„Nu putem înțelege de ce unora le este frică de curcubeu. Ce poate fi rău într-un curcubeu? Vor să vadă lucruri chiar și acolo unde nu sunt. Este un nonsens, nebunie curată. Mă amuză când apar întrebări de genul: „Cum să-i explic copilului meu curcubeul?”. Îmi pare rău, dacă nu-i poți explica copilului ce e un curcubeu, probabil nu ești cel mai bun părinte”, a spus Anastasia Danilova, directoarea executivă a Centrului de Informații GENDERDOC-M.

Participanții la flashmob s-au apropiat de Președinție, purtând măști de protecție negre cu imprimeuri în formă de curcubeu. Fiecare dintre ei a desenat cu cretă una dintre culorile curcubeului, după care au plecat.

 „Am ales să pictăm curcubeul în fața Președinției pentru că actualul Președinte al Moldovei, Igor Dodon, este membru al partidului socialist. Atât el personal, cât și alți membri ai acestui partid își permit adesea să facă declarații homofobe. Președintele este, de fapt, motorul acestei homofobii din interiorul partidului, care a folosit, în nenumărate rânduri, homofobia în campaniile electorale”, a declarat Anastasia Danilova.

În câteva minute după plecarea manifestanților, steagul curcubeu a fost șters de pe pavajul din fața Președinției. Totuși, participanții la flashmob s-au arătat mulțumiți de rezultat.

„Dodon a șters curcubeul, dar noi îl vom păstra virtual”, a scris Angelica Frolov, participantă la eveniment, pe pagina sa de Facebook, sub fotografia curcubeului desenat cu cretă.

„Pentru mine acest flash-mob înseamnă luptă. E o lupta pe care o purtăm cu Președinția. M-am bucurat să protestez astfel alături de prietenii mei. Am protestat împreună împotriva funcționarilor homofobi și ostili”, a declarat Maxim Cuclev.  

„Mi-a fost un pic frică că vor veni să să strige la noi, să ne amendeze, așa cum obișnuiau forțele de ordine anterior. Dar, în general, m-am simțit foarte liber în acțiunea pe care o fac. În sfârșit, pot desena un curcubeu în țara mea. M-am bucurat să văd că forțele de ordine s-au apropiat și au întrebat politicos ce facem. Au avut un comportament normal”, a spus Grigore Lungu, un alt participant la eveniment.

Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului Zilelor Coming-out organizat la Chișinău de către Centrul de Informații GENDERDOC-M. Ziua Coming Out-ului se sărbătorește anual pe data de 11 octombrie. „Este ziua în care persoanele LGBT vorbesc despre sine, despre orientarea lor sexuală, despre identitatea lor de gen. Pentru că societatea în care ne naștem este una heteronormativă, toată lumea presupune inițial că ești heterosexual. Din acest motiv, persoanele LGBT sunt nevoite să să își dezvăluie orientarea sexuală pe parcursul întregii vieți. Nu se întâmplă o singură dată”, a explicat Anastasia Danilova.

Festivalul zilelor Coming Out se va desfășura până la finele săptămânii curente.  În cadrul festivalului vor fi organizate mai multe evenimente on-line, care pot fi urmărite pe rețelele sociale ale Centrului GDM.

 

Doina IPATII

Foto Doyna-Romanta Dochitan

 
Previous Următorul