13.03.2020
Moldova, Drepturile omului

Dennis Van Der Veur - lecție de demnitate pentru comunitatea LGBT din Moldova

Trei apărători ai drepturilor omului au fost premiați în acest an pentru muncă și curaj în activitatea de promovare a drepturilor LGBT în Republica Moldova. Premiul „Inimi implicate” a fost creat de fondatorul “Genderdoc-M”, Alexei Marcicov, ca gest de recunoștință pentru oamenii care au riscat cu propria securitate, sprijinind public o idee respinsă, la acel moment, atât de societate, cât și de oamenii legii.

Printre laureații premiului este și Dennis Van Der Veur, de la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA). Dennis a venit la Chișinău la finele lui ianuarie 2001, în calitate de angajat al „СОС-Netherlands”. A fost zguduit de realitatea homosexualilor moldoveni, cu care s-a întâlnit personal în câteva regiuni ale țării, printre care Bălți, Bender și Tiraspol. Într-o discuție personală i-a spus atunci fondatorului GDM: „Îmi este rușine că la doar câteva ore de zbor de Amsterdam, în centrul Europei, oamenii sunt nevoiți să suporte o atitudine atât de crudă și imorală. Mi-e frică să mă gândesc că oamenii de aici s-au obișnuit cu această nedreptate.”

La finele vizitei sale, Dennis a scris un raport cu titlul: „Homosexualii din Republica Moldova: Avem nevoie de locuri mai curate decât veceele publice”. Acest raport a stat la baza unui proiect mare: „Consolidarea mișcării gay-ilor și lesbienelor din Moldova”, la care Centrul de Informații GENDERDOC-M a lucrat alături de COC-Netherlands aproape trei ani (de la întâi octombrie 2001 la 31 decembrie 2004). Coordonatorul acestui proiect din partea COC-Netherlands a fost Dennis Van Der Veur.

La finele săptămânii trecute Dennis a revenit la Chișinău, după aproape 20 de ani, pentru a-și ridica premiul. Așa că am decis să depănăm amintiri.

Cu câteva luni în urmă Fondatorul GENDERDOC-M, Alexei Marcicov v-a invitat la Chișinău pentru a vă înmâna premiul „Inimi implicate”. Nu ați mai fost de vreo 18 ani în Moldova. Ce amintiri v-a provocat această noutate?

Vestea m-a emoționat foarte mult. Luam masa cu soțul meu și aproape că am început a plânge pentru că mi-am dat seama cât de mult îmi plăcea munca pe care o făceam în acea perioadă. M-am gândit că, odată cu trecerea anilor, pierzi o parte din contactul emoțional cu munca pe care o faci. Am decis imediat că vom veni împreună cu soțul meu la acest eveniment și asta mi-a adus aminte foarte multe lucruri frumoase despre Moldova, cum ar prietenii de aici și chiar mâncarea și vinul bun din această țară.

Ce vă aduceți aminte de la primele întâlniri cu echipa GENDERDOC-M, abia fondată?

Când Alexei mi-a scris despre ceremonie, am realizat câteva lucruri, printre care: Doamne, au trecut deja 20 de ani. 20 de ani în urmă, în 2000, eram la conferința ILGA din București, unde i-am întâlnit pe Alexei și Maxim pentru prima dată. Lucrasem până atunci cu Florin Buhuceanu și alții în România. Sunt mândru să spun acum că primul proiect sprijinit de Ministerul Afacerilor Externe din Olanda fost în România. Erau circumstanțe foarte complicate atunci în România. Oamenii stăteau în închisori pentru faptul că erau lesbiene sau homosexuali. În România, împreună cu organizațiile ACCEPT și COC Netherlands, la care lucram atunci, cred că am obținut câteva lucruri importante, printre care construirea unei mișcări. În acei ani am început să lucrez cu Bulgaria și apoi am întâlnit echipa din Moldova.

Fondatorul GENDERDOC-M, Alexei Marcicov vorbește cu recunoștință pentru încrederea cu care ați tratat, 20 de ani în urmă, o organizație tânără, care nu prea avea cu ce se lăuda în momentul în care ați început să cooperați. Ce a determinat încrederea DVS în GDM?

Cred că sunt câteva motive. Combinația dintre Alexei Marcicov și Maxim Anmeghichean era una foarte reușită. Au creat o cooperare foarte solidă și demnă de încredere de la bun început. Cei doi sunt din diferite generații- un băiat tânăr, motivat de pasiune pentru muncă și un bărbat mai matur, înțelept, cu gândire strategică. Împreună erau atât de complementari și asta era evident. În momentul în care i-am cunoscut, aveau deja puțină experiență dintr-un proiect sprijinit de ambasada olandeză. Aveau idei foarte clare și pe parcursul colaborării noastre a existat un respect profund din ambele părți. Am petrecut câteva zile cu Maxim în Budapesta, scriind propunerea de proiect. Am avut ocazia să-l cunosc foarte bine atunci, să înțeleg cum gândește, să văd ce potențial are. Mai mult, m-am simțit întotdeauna liber în comunicarea cu această echipă. La început am avut și anumite dubii, dar m-am simțit mereu confortabil să le exprim. Acesta este probabil răspunsul. A fost mult respect în relația noastră și cred că am lucrat mult, nu doar cu rațiunea, cu creierul, dar și cu inimile.

În afară de colaborarea eficientă cu echipa GDM, ce alte amintiri frumoase v-au rămas din perioada petrecută în Moldova?

Îmi aduc adesea aminte de oamenii pe care i-am întâlnit aici. Am făcut câteva interviuri pentru proiectul la care lucram și sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-au oferit-o atunci, când mi-au vorbit sincer despre experiențele prin care au trecut, cum ar fi umilință sau violuri. Nu i-am mai văzut niciodată pe majoritatea dintre ei, dar este o onoare  să obții încrederea oamenilor. Și le mulțumesc pentru asta.

Am văzut în raportul pe care l-ați scris cu 20 de ani în urmă că viața comunității nu era deloc ușoară. Venind dintr-o lume mai bună, care au fost provocările personale cu care v-ați confruntat în Moldova?

În Moldova am întâlnit o comunitate de oameni care se întâlneau în parcuri. Îmi aduc aminte de acei oameni care fumau și discutau pe băncile din parc, dar nu aveau un loc adevărat în care să se întâlnească. Înțelegeam că acești oameni au mare nevoie de un loc în care s-ar fi simțit în siguranță. Prima provocare a fost să creăm un spațiu sigur pentru oamenii din comunitate . Cea de-a doua provocare personală a fost atitudinea negativă a oamenilor față de ei înșiși. Am fost profund marcat de faptul că păreau resemnați cu situația oribilă în care se aflau. Oamenii nu trebuie să accepte niciodată faptul că a fi violați, insultați, amenințați, alungați de acasă- ar fi normalitate. Provocarea a fost să învăț oamenii, într-un fel, ca asta nu e normal. Să-i fac să conștientizeze că merită o situație mai bună, să construim împreună o cultură în care persoanele LGBT să învețe să aibă respect pentru propria persoană. 

Cum vi se par lucrurile acum, după 20 de ani, în Republica Moldova?

Înainte de a veni, am intrat pe site-ul GDM și azi am vizitat oficiul GDM, și sunt impresionat de felul în care au evoluat lucrurile în acești 20 de ani. Echipa a creat o organizație minunată cu angajați profesioniști, voluntari, lucrători outreach, grupuri de părinți ai persoanelor LGBT. Am un respect enorm pentru munca făcută. Nu este ușor. Când am citit raportul și m-am uitat pe harta ILGA, am văzut că Moldova este poziționată deocamdată foarte jos potrivit unor indicatori. Nu trebuie să fim naivi, înțelegem bine că mai e multă muncă de făcut, dar sper că momentele ca cel de azi vor ajuta echipa să înțeleagă cât de departe a ajuns până în acest moment. Ce s-a schimbat în acești ani este că GENDERDOC-M a devenit un actor important, nu doar pentru Moldova, dar pentru toată regiunea.

Aveți experiența coordonării proiectelor în multe țări ale lumii. Câte dintre schimbările care se produc într-o țară, privind situația LGBT, se datorează muncii organizațiilor locale și câte se întâmplă de la sine?

Nimic nu se întâmplă de la sine. Lucrurile se schimbă spre bine în rezultatul unei munci grele de zi cu zi. Marșurile pașnice care au loc astăzi la Chișinău sunt rezultatul lucrului cu poliția. Nimic nu s-a întâmplat peste noapte. Este vorba de o muncă de peste 20 ani. Cred, sper că situația nu va reveni vreodată la punctul de la care am început atunci. Progresul are capacitatea de a se menține, dar nu fără ajutorul nostru. Atât societatea civilă cât și jurnaliștii trebuie să lupte zilnic cu presa homofobă și discursurile de ură ale persoanelor publice.

Ați menționat mai sus că mai este multă muncă de făcut în domeniul apărării drepturilor LGBT. Care credeți că ar fi preocupările prioritare, la moment, pentru apărătorii drepturilor omului?

Oamenii din afara Chișinăului.  Atunci când locuiești în capitală și duci o viață independentă, ai un loc de muncă, ai educație- viața ta e diferită de a persoanelor care locuiesc în zonele rurale. Ei au mai puține oportunități. E o misiune grea pentru apărătorii drepturilor omului să ajungă la fiecare dintre acești beneficiari. Noi obișnuim să vorbim despre LGBTQ ca despre un singur grup, dar înțelegem că este vorba despre cinci grupuri absolut diferite cu probleme și necesități diferite. Persoanele transexuale au nevoi absolut diferite de cele ale persoanelor homosexuale. Sunt foarte multe de făcut. Schimbările vor veni, dar ele necesită timp.

Doina IPATII

Fotografii: Doyna Romanta Dochitan

Previous Următorul