19.06.2020
Moldova, Pride

Inga Pascal: „Nimeni nu trebuie să ceară acordul de a trăi celor mai privilegiați”

În fiecare an, în cadrul festivalului Moldova Pride aliați ai comunității LGBT din Republica Moldova sunt premiați pentru promovarea egalității LGBT și contribuirea la dezvoltarea mișcării LGBT locale. Unul dintre premiile din acest an i-a fost oferit juristei Inga Pascal, angajată a Centrului de asistență juridică, psihologică și de reabilitare a victimelor torturii în Republica Moldova.

Despre Inga se vorbea de mai mult timp, în cercuri restrânse, că e unul dintre oamenii la care poți apela cu încredere atunci când ai probleme. Echipa Genderdoc-M, însă, a cunoscut-o mai bine în ziua în care Inga a telefonat la oficiul organizației, încercând să găsească doi tineri din Bălți care au fost tratați inuman de către un polițist, voia să le ofere ajutor. Nu pentru că i-ar fi cerut-o funcția pe care o deține, a fost, mai degrabă, motivată de sentimentul justeței. 

Inga, sunteți juristă într-un centru care oferă sprijin juridic și asistență psihologică victimelor torturii. Totuși, de regulă, organizațiile de acest gen oferă ajutor persoanelor care li se adresează. Dvs., însă, ați încercat să ajutați acei tineri fără să vi se ceară acest lucru. De ce?

În general, victimile torturii, nu neapărat persoanele din grupul LGBT, nu vor să anunțe despre încălcările la care au fost supuse sau experiența traumatică, din cauza fricii că li se poate întâmpla ceva mai grav, dacă denunță agresorul. Inacțiunea persoanelor m-a determinat să-i caut și să-i conving că merită să lupte pentru propriile drepturi. Pentru ca oamenii să caute ajutor, este important să le explici că nu trebuie să lase capul în jos ori să accepte opiniile oamenilor care încearcă să-i convingă că ar fi mai răi decât alții sau că nu ar avea drepturi. Noi avem aceleași drepturi. Nu suntem diferiți în fața legii și nimeni nu ar trebui să se simtă inferior.

M-am autosesizat când am văzut știrea despre cazul băieților din Bălți. Mi s-a părut grav că un polițist este implicat în discriminarea persoanelor LGBT. Am încercat să găsesc acești băieți pentru că, din experiențele anterioare, știu bine că multe dintre persoanele din comunitate sunt mai modeste și nu vor să vorbească despre problemele lor. Sunt puține persoane din grupul LGBT care încearcă să-și apere drepturile. Unii dintre ei se simt vinovați pentru ceea ce sunt și, într-un fel, se inhibă și nu vor să lupte pentru drepturile lor.

Înțeleg că a fost la fel și în acest caz. Băieții nu aveau de gând să lupte împotriva polițistului care i-a umilit?

Așa este. I-am găsit foarte greu și nu voiau să-mi dea informații despre ei sau despre caz. Le era frică să meargă înainte. Ziceau că nu are rost să depună plângere împotriva unui polițist, pentru că oricum nu va fi pedepsit, oricum nu o să li se facă dreptate.

I-am convins să încerce, cel puțin pentru a crea un precedent. Precedentele sunt întotdeauna bune. Din curajul acestor băieți de a depune plângere împotriva unui polițist vor învăța neapărat alți reprezentanți ai organelor de drept că nu este normal să ai un comportament discriminatoriu față de persoanele LGBT.

Ce ați obținut, până la urmă, în acest caz?

Noi oferim doar asistență și suport juridic primar. Nu putem merge în instanța de judecată pentru a proteja persoanele care ni se adresează. La prima etapă, le pot explica care sunt drepturile lor și ce acțiuni urmează să întreprindă ca să-și rezolve cazul.

Am fost împreună, de câteva ori, la Centrul Național Anticorupție (CNA), pentru că băieții aveau nevoie de sprijin în scrierea plângerii. Împreună cu ei, am întocmit plângerea. Noi am optat pentru articolul 1661, adică pentru tortură, tratament inuman și degradant.

Dar, din câte știu eu, la moment polițistul este investigat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai mult, cazul s-a oprit undeva pe drum, ca de obicei. Nu a ajuns în instanța de judecată.

Credeți că a fost schimbat articolul pentru a reduce din pedeapsă?

Cu siguranță. În primul caz poate fi pedeapsă cu închisoare, iar în celălalt caz -maxim o amendă.

Dar ce vă face să vorbiți atât de sigur despre tratament inuman în acest caz?

Comportamentul polițistului denigrează evident persoanele, iar asta este una dintre caracteristicile tratamentului inuman. Băieții au și o înregistrare audio a discuției telefonice. Din conversația respectivă este clar cât de mult accent a pus polițistul pe faptul că persoanele sunt diferite. Le-a spus că „nu sunt sănătoși”, că „ar trebui să fie duși la psihiatrie”, că „sunt nebuni de cap”, că „nu ar trebui să rămână în societate”, că „trebuie să fie închiși” și că „o să aibă el grijă de ei” și alte fraze de acest gen, care sunt evident dovadă a unui tratament inuman. Acest tip de tratament nu trebuie, nici într-un caz, acceptat sau tolerat de societate și mai ales de organele de drept, care ar trebui să fie un exemplu pentru restul.

Credeți că băieții au șanse să câștige această luptă?

Nici eu, nici băieții nu știm până unde va ajunge cazul, în ce măsură o să se rezolve problema. Sper mult să ajungă în instanța de judecată și polițistul să fie pedepsit pentru fapta sa. Dar am câștigat deja ceva prin faptul că a fost inițiată o anchetă de serviciu. Polițistul a fost deja sancționat de către Inspectoratul General de Poliție din Bălți. Iar colegii săi au un antiexemplu clar și înțeleg mai bine că asemenea comportamente sunt inadmisibile și nu rămân nepedepsite. Știu că de acum încolo vor fi mai puțini din cei care își vor permite asemenea comportamente la serviciu.

Eu îi voi încuraja pe băieți să meargă înainte și să nu renunțe în momentul în care îi va dezamăgi decizia primei instanțe. Să nu se dea bătuți, să meargă la Curtea de Apel și mai sus, până la o decizie în favoarea lor. Ei trebuie să dea un exemplu de luptă cu asemenea comportamente, pentru ca să nu se mai repete.

Ziceați că nu este primul caz în care ajutați persoanele LGBT să lupte pentru propriile drepturi. Povestiți-mi și despre altele.

Un băiat mi-a povestit că un grup de tineri au aflat că este gay și l-au sechestrat, l-au ținut închis vreo 7 ore și l-au bătut. Abia noaptea târziu l-au eliberat. Ceea prin ce a trecut, în cele 7 ore, este de nedescris și îmi spune că nu știe ce să facă. Din păcate, acest băiat nu vrea să meargă mai departe și îi este frică că, dacă vor afla mai mulți oameni că este gay, s-ar putea să o pățească mai rău decât a pățit. Este foarte dureros ce se întâmplă la moment în Moldova.

Credeți că aceste cazuri au loc mai des decât apar în investigațiile poliției sau în presă?

Da. Mai ales că multe dintre cazuri au loc chiar în familiile persoanelor homosexuale. Mulți adolescenți sunt umiliți sau bătuți de părinți pentru faptul că sunt homosexuali, însă copiii refuză să depună plângeri împotriva părinților.

Un beneficiar al centrului nostru, care este gay, are probleme permanente cu mama sa, care nu-l acceptă și scrie plângeri la poliție împotriva propriului copil. Scrie că are un comportament diferit, că este agresiv, că nu este normal. Încearcă să-l interneze la spitalul de psihiatrie. Am vorbit cu reprezentantul Oficiului Avocatul Poporului din Bălți să participe la discuțiile unei comisii din primăria locală, unde un psiholog, un psihiatru și polițistul de sector urmau să decidă despre necesitatea de a îndreptat tânărul la spitalul de psihiatrie. Ne-am implicat ca tânărul să nu ajungă la spital, pentru că este evident faptul că băiatul nu are tulburări psihice. Unica problemă este că mama sa nu poate accepta faptul că este homosexual.

Am încercat să-i explic mamei că printr-o eroare, în care băiatului i s-ar fi pus o diagnoză psihiatrică, la insistența ei, o să-i îngreuneze ireversibil viața. Tânărul poate avea probleme la angajare. Și are abia 17 ani. Am convins-o să meargă împreună cu băiatul la psiholog, însă nici psihologul nu a reușit să-i schimbe atitudinea.

Aici simt că e mai mult decât muncă tehnică, sunt multe emoții și empatie. Am dreptate?

Atitudinea mamei față de copil m-a marcat profund. Mai ales că văd cât de mult își iubește mama acest băiat. Dragostea pentru mama sa se vede clar în comportamentul lui, în felul în care vorbește cu ea, despre ea. Nu ar depune niciodată o plângere împotriva ei. Nu poți rămâne indiferentă în fața unei scene atât de încărcată emoțional, în care ura și iubirea se bat cap în cap. Pe mine m-a lăsat fără cuvinte. Am încercat să-l ajut, dar tot ce pot face la moment este să vorbesc cu el, să-l ascult și să-i acord sprijin pentru ca să înțeleagă că nu este singur și poate cere ajutor.

Cazul băieților tratați inuman de polițist a avut loc la Bălți, care, din întâmplare, este și orașul Dvs. natal. Credeți că este o regiune mai homofobă decât altele?

Nu știu asta. Însă eu activez paralel și într-un centru de tineret din Bălți, unde am încercat să fac o statistică printre tineri, să aflu părerea lor și, din păcate, 70 la sută dintre tinerii cu care am discutat nu acceptă persoanele homosexuale. Mai mult, au idei foarte agresive, violente îndreptate împotriva persoanelor LGBT. Aruncă ușor cu fraze de genul: „sunt gata să omor o persoană dacă aș afla că este gay.”

Tinerii manifestă agresivitate și atunci când încep discuțiile despre comunitatea LGBT. Întreabă de ce încerc să le schimb părerea, pentru că e părerea lor și nu vor accepta nici într-un caz gay-ii în jurul lor.

Cum cresc persoane tolerante într-o comunitate de oameni preponderent homofobi. Dvs. de exemplu, ați fost dintotdeauna o persoană tolerantă sau ați parcurs o cale de la homofobie la acceptarea diversității?

Nu știu dacă am avut vreodată comportament homofob. Știu că nu m-au deranjat niciodată oamenii diferiți, pentru că și eu mă consider diferită și vreau să fiu acceptată așa precum sunt. Trebuie să aibă fiecare libertatea de a alege ce face cu viața lui și, în cazul în care persoanele aleg să-și trăiască astfel viața, e alegerea lor și trebuie să o acceptăm.

Sinceră să fiu, nu îmi place cuvântul toleranță. E important să recunoaștem faptul că toți oamenii sunt egali în fața legii. Când spui că tolerezi înseamnă că nu recunoști că sunt la fel ca și tine, dar de undeva de la nivelul superiorității tale le permiți, într-un fel, să-și trăiască viața cum vor. Eu cred că suntem cu toții egali și nimeni nu trebuie să ceară acordul de a trăi celor mai privilegiați de societate.

Atunci când într-o societate se dă de înțeles că sunt persoane mai puțin egale, unii oameni se blochează, se inhibă, se ascund și asta nu le permite să crească și să-și dezvăluie suficient potențialul.

Eu obișnuiesc să fac adesea un exercițiu mintal: îmi imaginez că sunt în locul oamenilor care mi se adresează și atunci mă gândesc cum m-aș simți eu, dacă lumea s-ar purta astfel cu mine. Cred că dacă fiecare dintre noi ar face acest exercițiu, ne-ar ajuta să conștientizăm ce înseamnă această atitudine diferită față de persoanele LGBT, față de persoanele din familiile social-vulnerabile, sau față de persoanele cu nevoi speciale.

Eu îmi doresc o societate cu oameni dezvoltați, cu personalitate, competenți. Prin excluderea unei categorii de oameni din viața socială, nu facem decât să reducem drastic potențialul acestei țări.

 

Doina IPATII

Foto: GDM

 

 

Previous Următorul