16.06.2021
Moldova, Pride

În Republica Moldova a fost dat startul săptămânii Pride

La Chișinău a fost dat startul evenimentelor dedicate celei de-a XX-a ediții a festivalului comunității LGBT din Republica Moldova. Ediția jubiliară a Festivalului Mândriei a fost inaugurată, tradițional, de către fondatorul primei și unicei organizații LGBT din țară, Alexei Marcicov.

În discursul său, Alexei Marcicov și-a adus aminte despre primul Pride, organizat în 2002 și începutul luptei pentru libertate și drepturi egale. Fondatorul Genderdoc-M a menționat cu părere de rău despre inițiativa unor partide politice de stânga care au decis să organizeze un marș împotriva drepturilor LGBT, chiar în săptămâna Pride-ului:

„Vă spun sincer că îmi este milă de aceste partide și liderii lor, care nu au reușit să înțeleagă că le-a trecut timpul, că au întârziat cu vreo 20 de ani. Lupta pentru libertate și drepturi egale, pe care am început-o în 1998 nu mai poate fi oprită. Între timp a crescut o nouă generație de oameni, care privește lumea cu alți ochi. În această lume este loc pentru toate culorile curcubeului. Este o generație cu mintea deschisă, pe care nu o poți manipula cu povești despre anomalia unui grup social.

Odată cu festivalul, a fost lansată și campania socială anuală „Sunt Ok”, care în acest an are genericul „Eu scriu istoria acestei țări!”.  

„Este un eveniment istoric pentru noi. Am decis să vorbim, în acest an, despre faptul că fiecare dintre noi scrie istoria acestei țări. Mișcarea LGBT din Moldova contribuie la dezvoltarea și istoria acestei țări. Viețile și acțiunile noastre se scurg în fluxul imens și turbulent al istoriei acestei țări. Prea des ne-au spus că nu contăm, că nu suntem importanți și nimănui nu-i pasă de ceea ce facem, că nu putem influența mersul lucrurilor. Dar nu este așa. Fiecare dintre noi scrie istoria acestei țări”, a declarat Anastasia Danilova, directoarea executivă a centrului de Informații Genderdoc-M.

Ceremonia a continuat cu arborarea festivă a steagului „Moldova Pride”, un moment special pentru membrii organizației, pentru care sunt aleși oameni deosebiți, în fiecare an. În acest an steagul a fost arborat de Marin, tânăr activist gay, care a supraviețuit unui atac homofob și nu s-a temut să acorde un interviu cu fața descoperită, și Mar Munteanu, persoană non-binară, care a dat dovadă de curaj, vorbind deschis pe rețelele de socializare despre identitatea sa.

„Le suntem recunoscători acestor oameni curajoși, pentru că anume datorită lor oamenii află cine sunt persoanele LGBT. Înțeleg că persoane homosexuale sunt în fiecare țară, că nu sunt aduse de peste hotare, că sunt oameni care s-au născut și locuiesc aici. Vrem să-i premiem pentru curaj, pentru că, din păcate, deocamdată e nevoie de mult curaj pentru ca o persoană din comunitatea LGBTI să poată vorbi public despre sine”, a declarat Anastasia Danilova.

„M-am simțit fericit să mă aflu astăzi aici, printre acești oameni cu care avem viziuni și scopuri comune”, a spus Marin

„A fost emoționant. Oamenii mi-au spus că a fost o dovadă de curaj să vorbesc deschis despre identitatea mea. Eu, însă, simt că am nevoie de mai mult curaj, pentru că sunt câțiva oameni foarte apropiați, dar cu care nu pot vorbi deschis despre identitatea mea. Cred că este loc pentru mai mult curaj”, a spus Mar după acest prim eveniment public în care s-a prezentat drept persoană non-binară.

La evenimentul de deschidere Moldova Pride 2021 au participat online și reprezentanții mai multor ambasade plasând mesaje video de felicitare și sprijin pe rețelele de socializare:

Excelanța sa, Anna Lyberg, Ambasadoarea Suediei la Chișinău a declarat în mesajul său: „A nu trata pe toate și toți în mod egal - ne dăunează societății. Definirea rigidă a modului în care se așteaptă ca oamenii să își trăiască viețile, limitează, de asemenea realizarea întregului lor potențial. Fiecare țară este construită de cetățenii săi și având legi restrictive și prejudecăți împotriva persoanelor LGBTI, acestea rămân fără protecție în fața hărțuirii și violenței”.

„Pentru a construi o națiune, a crește economia și a depăși provocările, precum corupția și pandemia, sunt necesare talentele tuturor. Cred că este timpul să recunoaștem că aceasta include persoanele LGBTI+. Ele sunt parte a Moldovei și mereu au fost”, a declarat Mr Floris van Eijk, de la oficiul Ambasadei Țărilor de jos din Chișinău.

Celelalte mesaje de felicitare și sprijin ale oficialilor străini precum și programul Festivalului, și toate activitățile campaniei sunt accesibile online, pe pagina de Facebook a Centrului de Informații GENDERDOC-M, pe contul de Instagram, pe site-ul organizației: www.gdm.md și pe site-ul oficial al Festivalului „Moldova Pride”: www.moldovapride.md.

Festivalul se va desfășura în perioada 15-20 iunie. Evenimentele Festivalului „Moldova Pride” vor avea loc online.

 

Doina IPATII

Fotografii de Paula Cerescu

Previous Următorul